Sari la conținut

Reper cultural

Cetatea Turnu

Cetăți și situri arheologice · Turnu Măgurele, Teleorman

Cetatea Turnu, numită în documente și Nicopolis cel Mic, Kule sau Holavnic, este una dintre principalele cetăți medievale românești de pe linia Dunării. Ruinele se află la circa 3 kilometri sud de Turnu Măgurele, în lunca fluviului, față în față cu Nicopole, de pe malul bulgăresc. Cetatea a fost atestată în vremea lui Mircea cel Bătrân și a rămas aproape patru secole raia otomană. A fost dărâmată în 1829, iar din 2018 este în curs de restaurare.

Un turn de piatră în lunca Dunării

Cetatea și-a primit numele de la turnul circular central, din piatră, cu un diametru de 17,4 metri și ziduri groase de 3 metri. Turnul era acoperit inițial cu șindrilă și mai târziu cu olane. Aici erau păstrate muniția și grânele. La circa 6 metri în jurul lui se ridica un zid de incintă cu traseu poligonal neregulat, întărit cu bastioane mici, iar în exterior un șanț de apărare era mărginit de o contraescarpă.

Ansamblul a fost construit într-o zonă mlăștinoasă, cu pânza freatică la doar 3–4 metri adâncime. Apa a degradat continuu zidurile și a îngreunat atât întreținerea, cât și săpăturile arheologice.

Surse: Wikipedia — Cetatea Turnu

Mircea cel Bătrân și cruciada de la Nicopole

După ofensiva otomană din 1394–1395, Mircea cel Bătrân a fost înlăturat de pe tron și înlocuit cu Vlad Uzurpatorul. În iulie 1395, expediția regelui Sigismund de Luxemburg a reușit doar să cucerească cetatea Turnu. Prima atestare documentară, dintr-o diplomă a lui Sigismund din 1397, amintește luptele de aici: fortăreața „Nicopolis cel Mic” a fost luată „cu multă vărsare de sânge”.

În 1396, voievodul Transilvaniei Stibor de Stiboricz și Mircea au recucerit Turnu și au trecut Dunărea pentru cruciada de la Nicopole. Cetatea a avut probabil un rol însemnat în bătălia din 25 septembrie 1396, în care armata creștină condusă de Sigismund a fost înfrântă de sultanul Baiazid I.

Surse: Wikipedia — Cetatea Turnu, Wikipedia (engleză) — Turnu Fortress

Patru secole de raia otomană

Împreună cu Giurgiu, Turtucaia și Brăila, Turnu făcea parte dintr-un lanț de fortificații dunărene. În 1417, spre sfârșitul domniei lui Mircea, cetatea a devenit otomană. A fost transformată în raia, subordonată pașei de Silistra. Raiaua cuprindea și satele Flămânda, Măgurele, Odăile, Ciuperceni, Craba și Gârla. Garnizoanele otomane supravegheau de aici Țara Românească, iar raialele erau și puncte de comerț, unde se strângeau taxe și se depozitau mărfuri.

Turnu se afla pe traseul a două drumuri comerciale care veneau din cetățile transilvane, precum Sibiul și Brașovul, treceau Carpații și coborau spre Nicopole. Cetatea a fost un punct vamal important pentru materii prime, produse agricole și meșteșugărești.

Surse: Wikipedia — Cetatea Turnu, Wikipedia (engleză) — Turnu Fortress

Vlad Țepeș, Mihai Viteazul și asaltul din 1829

Cetatea a revenit pentru scurt timp Țării Românești sub Vlad Țepeș, în contextul campaniei lui de la sud de Dunăre din iarna 1461–1462. A fost recucerită și de Mihai Viteazul, în ofensiva lui împotriva cetăților turcești de pe Dunăre. În ianuarie 1595, întregul mal stâng al fluviului era sub control românesc. Turnu a revenit turcilor după moartea lui Mihai, în 1601.

În războiul ruso-turc din 1828–1829, cetatea a fost luată cu asalt de trupele generalului rus Malinovski, la 25 ianuarie 1829. Pacea de la Adrianopol a fixat granița pe Dunăre, iar raialele Turnu, Giurgiu și Brăila au revenit definitiv Țării Românești. Cetatea a fost arsă și dărâmată, iar pietrele ei au fost folosite apoi ca material de construcție.

Surse: Wikipedia — Cetatea Turnu, Wikipedia (engleză) — Turnu Fortress

Arheologi pe urmele cetății

Cezar Bolliac a făcut aici, în 1869, una dintre primele săpături și credea că a găsit colonia romană Romula. Grigore Tocilescu a identificat locul cu castrul roman Turris. Dovezile arheologice nu confirmă niciuna dintre aceste ipoteze. Generalul Radu R. Rosetti a atras atenția Comisiunii Monumentelor Istorice asupra ruinelor, ceea ce a oprit distrugerile. Grigore Florescu a săpat între 1936 și 1939 și în 1943. Arheologul consemna că o parte din pietre fuseseră folosite la parcul din fața gării.

Cercetările lui Gh. I. Cantacuzino din 1978–1981 au arătat că primele și cele mai importante elemente ale fortificației datează din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea. Între 2006 și 2009, săpăturile au scos la iveală ceramică românească și otomană, lulele, piese de armament și harnașament, un vas de bronz aurit în formă de clopot și un mic depozit de 33 de ghiulele. Materialele acoperă toată perioada de funcționare a fortificației, din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea.

Surse: Wikipedia — Cetatea Turnu

Restaurarea și monumentul de astăzi

La începutul restaurării, cetatea era o ruină: zidurile mai aveau cel mult 3,9 metri, turnul semicircular de pe latura estică era înclinat spre prăbușire, iar șanțul era complet astupat. Lucrările de restaurare și consolidare au început în octombrie 2018.

Situl este înscris în Lista monumentelor istorice cu codul TR-I-s-A-14229.

Surse: Wikipedia — Cetatea Turnu, Wikipedia (engleză) — Turnu Fortress, Lista monumentelor istorice – TR-I-s-A-14229

Unde se află

"Turnu", la 3 km SV de oraș, în apropierea Dunării, Turnu Măgurele, Teleorman

Vezi activitățile și reperele din zonă →

Surse documentare

Text revizuit la .