Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova

Reședința de vară a lui Matei Basarab

Casa Domnească este pomenită pentru prima dată în 1640, în vremea domnitorului Matei Basarab. A fost reședință a familiilor domnitoare, în timp de pace și de război, și avea caracter defensiv, dar și de rugăciune, pentru că în curtea ei se află Mănăstirea Brebu. Rolul ei principal era de recreere, iar aici aveau loc adesea ospețe domnești.

Ctitoria lui Matei Basarab a fost terminată în 1690, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Ansamblul este considerat una dintre cele mai importante realizări arhitecturale ale domniei lui Matei Basarab și ale artei românești din secolul al XVII-lea.

Surse: Muzee de la sat — Muzeul „Casa Domnească Brebu”, Wikipedia (engleză) — Brebu Monastery, Adevărul — Vizită domnească la Brebu

O bijuterie de arhitectură laică

Casa este considerată o bijuterie de arhitectură laică din prima jumătate a secolului al XVII-lea, cu o loggia mai spațioasă decât la alte case domnești din România. Încăperile de locuit sunt nouă camere și o sală, toate comunicând între ele, iar dedesubt se află pivnițe.

Biserica mănăstirii, de 30 pe 10 metri, are plan triconc, ziduri groase de doi metri din cărămidă arsă și piatră și decor exterior sobru, cu unele elemente apropiate goticului târziu moldovenesc. Interiorul a fost repictat de Sava Henția în 1901–1902. Turnul de acces, înalt de circa 20 de metri, este socotit unul dintre cele mai frumoase de acest fel din țară. Întregul ansamblu este înconjurat de un zid de șase metri, cu plan octogonal neregulat.

Surse: Muzee de la sat — Muzeul „Casa Domnească Brebu”, Wikipedia (engleză) — Brebu Monastery, Adevărul — Vizită domnească la Brebu

Ce se vede în muzeu

Interiorul casei este o călătorie în Evul Mediu românesc. Cele mai reprezentative piese sunt cărțile vechi, printre care Biblia de la București și Cazania de la Iași, documente de epocă, icoane, veșminte medievale și obiecte personale. Se adaugă costume boierești din catifea cu fir de aur și argint, podoabe și bijuterii, vechi tipărituri românești din secolele XVII–XVIII, unelte, vase de ceramică și metal și arme.

Surse: Muzee de la sat — Muzeul „Casa Domnească Brebu”, Adevărul — Vizită domnească la Brebu

Lacul Brebu și împrejurimile

În spatele ansamblului se află Lacul Brebu, apărut pe locul unei mănăstiri mai vechi, scufundată în 1641 din cauza acțiunii gipsului și sării din subsol. Legenda spune că mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra ei pentru păcatele slujitorilor. Numele comunei ar veni de la breb, adică castor, rozător care a trăit aici până acum câteva generații.

Din Brebu pornesc trasee spre Valea Măluroasei, cu izvoare sărat-iodate, spre băile sărate de la Telega și spre Valea Lupului. În satul Podu Cheii, care aparține de comună, a pictat Ștefan Luchian.

Surse: Adevărul — Vizită domnească la Brebu

Casa Domnească, monument istoric

Casa Domnească este înscrisă în Lista monumentelor istorice cu codul PH-II-m-A-16375.02, parte a ansamblului fostei mănăstiri Brebu, cu datarea 1640–1650.

Surse: Lista monumentelor istorice – PH-II-m-A-16375.02

Familia Bellu, de la Moscopole la București

Familia Bellu se trage din George Bellio, din Macedonia secolului al XVIII-lea. Bancherul Constantin Bellio l-a însoțit pe domnitorul Ioan Gheorghe Caragea în Țara Românească și a primit titlul de baron austriac de la împăratul Francisc I. Fratele lui, Ștefan, judecător și mare logofăt, a fost primul care și-a schimbat numele în „Bellu”.

Barbu Bellu, ministru al Cultelor și al Justiției, a donat orașului terenul pe care a fost amenajat, între 1852 și 1858, Cimitirul Bellu din București. Tot el a condus pe ulițele Bucureștiului primul automobil văzut în țară, un Peugeot care atingea 18 kilometri pe oră.

Surse: Adevărul — Bellu, donațiile unei familii de baroni

Alexandru Bellu, fotograful prieten cu Grigorescu

Alexandru Bellu (1850–1921), nepotul lui Barbu Bellu, a studiat în Elveția și apoi Dreptul la Paris, pe care l-a absolvit în 1873. La Paris a locuit la unchiul său, doctorul Georges de Bellio, colecționar al impresioniștilor Monet și Sisley. În casa acestuia l-a cunoscut pe Nicolae Grigorescu. Cei doi s-au influențat reciproc, iar unii s-au întrebat cine a avut primul ideea carului cu boi: pictorul care l-a pictat sau fotograful care l-a fotografiat de atâtea ori.

Bellu a colecționat obiecte de artă în călătoriile prin Italia și Franța. La conacul din Urlați au fost oaspeți pictorii Nicolae Grigorescu, Sever Burada și Theodor Aman, dar și compozitorul George Enescu.

Surse: Adevărul — Bellu, donațiile unei familii de baroni, Monumente Uitate — Urlați, Conacul Bellu

Casa mică, foișorul și conacul pierdut

Domeniul a fost construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în stil vechi românesc. Clădirea în care se află astăzi muzeul, cu parter supraînălțat, nouă încăperi și pivniță, era odinioară una dintre dependințe. Are numeroase elemente împrumutate de la casa țărănească din zona Cricovului Sărat. Foișorul-culă de la intrare a fost construit după modelul turnului-clopotniță de la Vărbila.

Casa mare a conacului, cu 24 de încăperi pe două niveluri, s-a prăbușit după cutremurul din 1940 și se mai vede doar în fotografiile din muzeu. Au dispărut și bucătăria, casa servitorilor și atelierele în care Alexandru Bellu își developa fotografiile. Ansamblul mai cuprinde un parc de circa 5 hectare.

Surse: Wikipedia — Muzeul Conacul „Bellu”, Adevărul — Bellu, donațiile unei familii de baroni, Monumente Uitate — Urlați, Conacul Bellu

Donația către Academie și muzeul

După moartea lui Alexandru Bellu, văduva lui, Alexandrina, i-a îndeplinit dorința și a donat în 1926 domeniul Academiei Române. Fiul lor, George Bellu, a locuit în casa mică până în 1953, când clădirea a intrat în patrimoniul muzeal. Din 1954 a funcționat ca muzeu regional, iar din 1990 aparține Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Clădirea a fost restaurată complet între 2004 și 2009.

Surse: Wikipedia — Muzeul Conacul „Bellu”, Adevărul — Bellu, donațiile unei familii de baroni, Digi24 — Conacul Bellu

Ce adăpostește muzeul

Mobilierul expus a aparținut aproape în întregime familiei Bellu și are origini diverse: italiană, franceză, austriacă, arabă și românească, mai ales brâncovenească. Colecția cuprinde ceramică, țesături și covoare românești din secolul al XIX-lea, cărți rare, faianță, stampe japoneze și vase orientale, icoane și arme din secolele XVIII–XIX.

Printre lucrări se numără „Bătrân cerșetor” de Theodor Aman, „Țărancă” de Eugen Maximovici, un portret de Pavel Dincovici și litografii de Carol Popp de Szathmáry. Se mai păstrează coloane, capiteluri și chenare de uși și ferestre sculptate în piatră în secolele XVII–XVIII.

Surse: Wikipedia — Muzeul Conacul „Bellu”, Digi24 — Conacul Bellu

Conacul Bellu, monument istoric

Conacul este înscris în Lista monumentelor istorice cu codul PH-II-m-A-16805.01, parte a ansamblului PH-II-a-A-16805.

Surse: Lista monumentelor istorice – PH-II-m-A-16805.01, Wikipedia — Muzeul Conacul „Bellu”