Localizare aproximativă, pe baza adresei.
Muzee și expoziții
Vizită la Turnul Ștefan și Capela – Baia Mare
- Potrivit pentru
- Adulți, Copii, Familii, Seniori
- Instituție
- Turnul Ștefan Baia Mare
Ce vei face
Vizitat până în prezent de numeroşi turişti şi locuitori ai zonei, Turnul Ştefan a fost construit în secolul al XV-lea, la iniţiativa lui Iancu de Hunedoara, care după victoria de la Ialomiţa împotriva otomanilor (1442), cu prilejul unei vizite în Baia Mare, dispune ridicarea unui turn în vecinătatea bisericii "Sf. Ştefan", iar pentru familia sa un castel în centrul vechi al oraşului. Nu îşi poate desăvârşi opera datorită morţii sale în 1456, lucrarea fiind terminată de fiul său Matei Corvin. Construcţia a fost terminată în 1468. Turnul este special prin clopotele sale şi prin ceasul cu lună. La mijlocul secolului al XVII-lea, turnul şi biserica au fost avariate parţial, în 1619 cele două obiective fiind reparate capital. Turnul şi biserica suferă două incendii puternice, unul în 1647 când se refac ambele clădiri şi unul în 1769 după care se reface numai turnul. În 1869, Turnul Ştefan a fost din nou avariat de descărări electrice. A fost refăcut între anii 1898-1899, costurile de reparaţii ridicându-se la 40000 de coroane. De atunci turnul păstreză forma pe care o are astăzi.
Locul activității
Turnul Ștefan și Capela
Piața Cetății, Baia Mare, Maramureș