Sari la conținut

Sursa foto

Localizare aproximativă, pe baza adresei.

Castele și cetăți

0

Vizită la Cetatea Medievală Severin

Potrivit pentru
Adulți, Copii, Familii, Seniori

Ce vei face

Deosebită prin locație, uimitoare prin rezistența în fața timpului, această bijuterie istorică a României merită vizitată. Drobeta antică ctitorită la ordinul marelui împărat Traian, precum și a podului măiestrit în mintea și fapta celui care a fost demiurgul Apolodor din Damasc – a fost și este o poartă de intrare în țară, o poartă larg deschisă pentru pătrunderea creștinismului peste aceste meleaguri. Retragerea armatei și administrației romane la sud de Dunăre la 271 e.n. a condus la o altă rivalitate dintre regatul maghiar și statul bulgar al Asăneștilor, ambele urmărind supunerea formațiunilor politice românești dintre Carpați și Dunăre. Astfel, ungurii au creat la 1230 Banatul de Severin – marcă de granițe care trebuia să apere regatul maghiar de la sud și est. Elementul principal de apărare era Cetatea Severinului. Cel dintâi Ban al Severinului a fost Luca amintit la 1233, fiind vasal al regelui maghiar. În 1241 Severinul este pustiit de marea invazie a tătarilor. Ca urmare, la 1247, regele Ungariei Bella al IV-lea îi aduce aici pe cavalerii ioaniți (sau ospitalieri) intenție vădită în favoarea catolicismului.

Locul activității

Cetatea Medievală Severin

Cetatea Medievală Severin, Drobeta-Turnu Severin, Mehedinți