Sari la conținut

Sursa foto

Localizare aproximativă, pe baza adresei.

Castele și cetăți

0

Vizită la Cetatea Capidava

Potrivit pentru
Adulți, Copii, Familii, Seniori

Ce vei face

Istoria Dobrogei a fost determinată în mare parte de poziția ei geografică, la răscruce de drumuri. Principalele căi care traversează Dobrogea sunt drumul mării, drumul Dunării și drumul care străbate acest teritoriu prin centru, de la nord la sud. Deși romanii ajunseseră la Dunăre încă din anul 14 p.Chr., abia în timpul împăratului Domitian Dobrogea a fost inclusă în planurile strategice ale Imperiului, Scythia Minor devenind bază a expedițiilor peste Dunăre împotriva dacilor. Traian este însă cel care reușește organizarea durabilă a limesului scitic, construind castre și castele pe malul drept al Dunării și în punctele de trecere, așa cum este și cazul cetății Capidava. Cu rare excepții, limesul scitic astfel organizat a asigurat pacea provinciei pentru mai bine de un secol. Fortificația este situată la o distanță egală – de 18.000 pași (adică 27 km) – de Axiopolis (dealul Hinog, lângă Cernavodă) spre sud și de Carsium (Hârșova) spre nord, în marginea satului care poartă din nou numele antic al locului. În epoca otomană este consemnat aici un sat de graniță care mărturisește implicit asupra existenței unor ruine vizibile (Kalakioi).

Locul activității

Cetatea Capidava

Cetatea Capidava, Capidava, Constanța