Vizită la Castelul Teleki din Posmuș

Ce vei face

Ansamblu format din două monumente: pavilion de intrare, cu laturile de nord și sud ( cod LMI BN-II-m-A-01685.01 ) și castelul Teleki ( cod LMI BN-II-m-A-01685.02 ). În Repertoriul Arheologic Național, momumentul este înscris cu codul 34672.02 Clădit pe pământul ce a aparținut lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin și mai apoi cancelarului Transilvaniei Mihaly Teleki, Castelul Teleki, monument istoric de importanță națională, datează din secolul XVIII, fiind construit după 1746, în timpul Contelui Pál Teleki de Szék. Acest fapt este demonstrat şi de prezenţa stemei compuse Teleki-Haller, aflată deasupra porţii principale, respectiv de data inscripţionată pe bolţarul uşii corpului de locuinţă: anul 1752 . Având o întindere de 11 hectare, fosta reședință a familiei nobiliare Teleki se prezintă vizitatorilor ca un ansamblu de clădiri ridicate în etape diferite. Locuința propriu- zisă ( C3), compusă din două şiruri de încăperi cu trei camere, ilustrează, potrivit opiniilor de specialitate, modelul tipic al curiei nobiliare în stil baroc de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Corpul de intrare ( C1 ) este construit în anii 1760. I-au urmat clădirile anexă ( C2, C4 și C5 ), aranjate în jurul unei curți rectangulare deschisă de poziționarea corpului principal pe latura de vest a castelului. Potrivit inventarului din anul 1774, se pare că sălile au fost decorate cu stucatură şi au fost pictate în diferite culori. Urmărind singura boltă a construcţiei care a supravieţuit, se poate concluziona că sălile erau acoperite cu boltă în leagăn cu penetraţii (boltă în cruce barocă), dintre care patru încăperi (sala de mese, capela, sala de zi şi dormitorul) erau decorate cu stucatură. Sala de mese, împodobită cu motive figurative, era pictată în galben, albastru şi roşu. Pentru a răspunde funcţiei liturgice, capela, decorată și ea figurativ, era văruită în alb. Sala de zi, denumită „casa galbenă”, avea decoraţie florală, iar dormitoriul, numit „casa verde”, era împodobit cu motive florale, uşa sa fiind vopsită în albastru. În exterior, conform aceluiași inventar de secol XVIII, clădirea era vopsită în albastru, în timp ce bosajele de colţ şi cornişa erau albe. Pe domeniul castelului, printre arborii seculari, își întinde ramurile un stejar ce numără mai mult de 600 de ani, amintind de vremurile când reședința nobiliară era înconjurată de pădure. Anul 1406, înscris pe tăblița aflată pe trunchiul stejarului, a fost documentată de familia contelui Teleki. În anii celui de al doilea deceniu al secolului XX, stejarul a fost lovit de fulger de două ori, fiind salvat de contele Teleki Ernő, al zecelea din șirul moșierilor Teleki. În data de 27 aprilie 1824 un incendiu a distrus castelul. Se presupune că acest incendiu a fost responsabil pentru distrugerea bolţilor din corpul locuinţă, respectiv pentru distrugera turnuleţului deasupra corpului de intrare. În anul 1936, pentru a mări dimensiunea curţii interioare, contele Ernest (Ernö) Teleki, ultimul proprietar al ansamblului, apelează la arhitectul Lajos Meczner din Budapestapentru a demola aripa stângă a castelului. O va reconstrui cu câţiva metri mai în exterior, noua clădire fiind o copie fidelă a aripii originale. Până în anul 1945, intrarea principală a fost flancată de două statui baroce așezate pe piedestaluri înalte, care purtau data de 1790: Sf. Ioan de Nepomuk şi Fecioara cu Pruncul. În anii ’70 ai secolului trecut aceste statui se aflau încă în grădina castelului.