Vizită la Casa Argintarului – Centrul German Bistrița

Ce vei face

Cunoscută localnicilor sub denumirea „Casa Argintarului”, Centrul German din Bistrița este situat în centrul vechi al orașului, pe strada Dornei, nr. 5, în apropierea ansamblului Sugălete. Clădirea datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea și este una dintre cele mai reprezentative locuințe care ilustrează stilul Renașterii în întreaga Transilvanie. Corpul original este o construcție pe plan dreptunghiular, cu două niveluri. La parter, în dreapta gangului carosabil, se află trei camere boltite, iar trecerea la etaj se face pe o scară largă cu dublă rampă. La etaj se găsește un hol și trei camere cu uși încadrate în ancadramente din piatră renascentiste. Imobilul impresionează în special prin fațada sa exterioară, dominată de un portal monumental semicircular, încadrat de pilaștri așezați pe piedestaluri înalte, conform modelului arhitecturii florentine din secolul al XV-lea. Ferestrele sunt decorate cu ancadramente dreptunghiulare renascentiste, cele de pe fațadă fiind mai bogat ornamentate. O excepție este o singură fereastră de la parter, în formă semicirculară, care imită la scară redusă portalul. Detaliile arhitecturale de pe fațadă, similare celor de la Biserica Evanghelică, permit identificarea constructorului în persoana lui Petrus Italus de Lugano, care a lucrat la Bistrița între 1560 și 1563. Denumirea „Casa Argintarului” provine de la cele două potire sculptate în arcul ferestrei de la parter, acestea reprezentând simbolul breslei aurarilor, un meșteșug foarte dezvoltat în Bistrița medievală, oraș care deținea și minele de metale prețioase de la Rodna. Imobilul a aparținut breslei sau unui meșter aurar, fiind o locuință tipică, cu ateliere la parter și camere de locuit la etaj. Clădirea a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului. În 1758, a fost afectată de un incendiu puternic, iar în 1939 ajunsese în pragul demolării, fiind salvată datorită intervenției lui Nicolae Iorga. Din 1950, a devenit proprietate de stat și a intrat într-un amplu proces de restaurare, coordonat de arhitectul Șt. Balș. Cu această ocazie, a fost construit un al doilea corp de clădire, cu ancadramente ce imită cele din corpul original. În 1969, clădirea a fost inaugurată cu o expoziție de artă plastică, iar până în 1986, a găzduit secția de istorie a Muzeului Județean Bistrița-Năsăud, ulterior având un rol didactic pentru Școala de Arte și Meserii.