Localizare aproximativă, pe baza adresei.
Teatru
Motanul încălțat
- Potrivit pentru
- Copii, Familii
- Vârstă
- De la 5 ani
- Instituție
- Teatrul Ion Creangă
- Durată
- 1 h
Ce vei face
„Motanul încălțat”, una dintre cele mai frumoase povești ale copilăriei, revine în atenția micilor spectatori, cu un nou concept creativ, plecând de la celebrul text scris de Charles Perrault. Din sala tronului, până la castelul căpcăunului, de la răspântii de drumuri, până pe câmpii însorite, copiii vor călători imaginar alături de fermecata felină, se vor implica în întâmplări și vor încerca trăiri variate. Însă voiajul propus de prezenta dramatizare nu este doar unul în lumea basmelor, ci și a ideilor. Importanța recunoștinței devine, în acest sens, mesajul principal al punerii în scenă. „Curajul, generozitatea și umorul Motanului, însoțit de spiritul său ludic, îi vor cuceri pe loc pe copii. Va fi un spectacol plin de culoare, numere de pantomimă, proiecții animate și momente coregrafice. Spațiul de joc modern, aplombul și entuziasmul interpretării actoricești sunt doar câteva dintre «ingredientele» care vor garanta succesul reprezentațiilor” – declară regizorul Toma Hogea. Interactiv, captivant și cu un final complet schimbat, „Motanul încălțat” ne reamintește unul din scopurile de bază ale teatrului pentru copii: de a transmite, prin mijloace adaptate, valori simple, dar esențiale, cum este, în cazul de față, aprecierea ajutorului primit.
Reguli
Recomandat 5+
Locul activității
Sala Mare
Str. Piața Amzei 13, București, Municipiul București