LUNGUL DRUM AL ZILEI CĂTRE NOAPTE

Ce vei face

după Eugene O'Neill traducere de Mihaela Negrilă dramatizare de Mihaela Panainte regia: Mihaela Panainte scenografia: Cristian Rusu costumele și asistență de scenografie: Felicia Ștefan sound design: Romeo Ioan asistent regie: David Seko asistent de dramaturgie: Irina Barbir Distribuţia: James Tyrone: Ovidiu Crişan Mary Cavan Tyrone: Angelica Nicoară James Tyrone Jr.: Radu Dogaru Edmund Tyrone / Eugene O’Neill: Ștefan Dogaru Cathleen: Irina Wintze regia tehnică: Ioan Negrea lumini: Jenel Moldovan, Ionuț Maier sonorizare: Vasile Crăciun sufleor: Irina Barbir foto afiș: Nicu Cherciu Spectacolul este construit ca o coborâre progresivă din real în memorie, unde prezentul devine doar un punct de declanșare pentru un spațiu psihic instabil. Nu este o poveste liniară, ci o structură de conștiință în care Edmund funcționează simultan ca narator, martor și subiect al propriei reconstrucții a trecutului. Spațiul scenic este organizat în trei straturi: Sala (realitatea prezentului), pragul (zona de trecere) și Casa/Studioul (memoria). Casa nu este tratată ca spațiu realist, ci ca un studio foto al memoriei - un loc în care amintirile nu sunt trăite, ci „developate", compuse și recompuse ca imagini succesive. Personajele apar aici nu ca prezențe stabile, ci ca „fotografii vii", cadre temporare activate de discursul lui Edmund. Această logică transformă scena într-un laborator de reconstrucție a trecutului: fiecare relație, fiecare conflict familial devine o imagine expusă pentru scurt timp, apoi rescrisă sau estompată de altă amintire. Spațiul nu reproduce realitatea, ci o arhivează în timp real, sub ochii publicului. Trecerea dintre niveluri nu este naturalistă, ci bruscă și perceptivă - ca o schimbare de focalizare într-un aparat de fotografiat. Personajele nu „intră" în scenă, ci sunt activate de memoria lui Edmund, ca și cum ar fi readuse la lumină dintr-un negativ. Lumina funcționează ca mecanism de developare: scoate la suprafață fragmente de trecut, le fixează temporar, apoi le lasă să se piardă din nou. Finalul nu închide povestea, ci o fixează într-o imagine statică: familia ca fotografie compusă, simultan prezentă și inaccesibilă, în timp ce Edmund rămâne separat, în afara cadrului, ca observator al propriei memorii. Spectacolul devine astfel o explorare a modului în care memoria nu este rememorare, ci producție activă de imagini - un studio în care trecutul este mereu re-fotografiat, niciodată recuperat complet. Mihaela Panainte Vizualizează aici caietul de sală al spectacolului. Data premierei: duminică, 14 iunie 2026 Următoarea reprezentaţie Cronici Autorul Piesa Spectacolul 2h 10 min. Cu un sound design care sporește sentimentul de neliniște și lumină roșie în cele mai tensionate momente, Lungul drum al zilei către noapte vorbește despre dileme universale și atemporale. Despre cum căutăm toată viața un cămin și uneori nu îl găsim niciodată. Despre cum suntem atât de prinși în propria poveste, că nu mai observăm greutățile celor din jurul nostru. Despre contradicții. Despre cum nu reușim să uităm, dar iertăm. Despre regretele avute față de ce ar fi putut să fie. Nu avem posibilitatea să alegem familia în care ne naștem, dar avem șansa să controlăm felul în care reacționăm la ea. Așa cum scrie Nietzsche, filosoful favorit al lui Edmund: "Cine se luptă cu monștrii trebuie să aibă grijă să nu devină el însuși un monstru. Și dacă privești mult timp într-un abis, abisul va privi și el în tine." Oana Balaci, Abisul va privi și el în tine - Lungul drum al zilei către noapte, LiterNet.ro Asemenea avatarului său, Edmund Tyrone, din piesa autobiografică Lungul drum al zilei către noapte, Eugene O'Neill s-a născut într-o cameră de hotel - și tot într-o cameră de hotel avea să își dea ultima suflare, 65 de ani mai târziu. Era toamna anului 1888, iar tatăl său, actorul american de origine irlandeză James O'Nei