Teatru
Doctorul
- Potrivit pentru
- Adulți, Seniori, Copii
- Vârstă
- De la 14 ani
- Instituție
- Teatrul C. I. Nottara
- Durată
- 2 h 40 min · cu pauză
Ce vei face
Un spectacol incendiar, în care se ciocnesc teme precum religia, identitatea de gen, rasa, sexualitatea sau clasa socială! O oglindă pusă în față societății actuale și corectitudinii politice! Un spectacol despre valoarea umană în secolul 21! Ruth Wolff, medic și cercetător de renume, conduce un institut unde se ocupă cu studii avansate despre Alzheimer. Într-o zi, printr-o întâmplare a destinului, la acest institut ajunge o adolescentă care și-a provocat un avort, de teama părinților, catolici fervenți, și care acum e pe moarte. După ce încearcă tot ce e posibil ca s-o salveze, Ruth acceptă că fata va muri și vrea doar să-i facă trecerea cât mai ușoară, în așa fel încât să nu simtă și să nu știe că va muri… Însă, la ușa rezervei, apare un preot catolic, trimis de familia fetei și care vrea să-i dea ultima iertare. Doctorița îi refuză accesul și nu acceptă ca liniștea fetei să fie tulburată. Pentru ea viața e doar aici! O excelentă adaptare a piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler, care în 1912 oferea un tablou teribil al antisemitismului acelei perioade, „Doctorul”, în versiunea lui Robert Icke, este o privire extinsă asupra (in)toleranței societății contemporane, abordând nu doar problema religioasă, ci și rasa, genul sau identitatea sexuală. Tăvălugul în care e târâtă Ruth are forța unui ciclon care rade totul în calea lui, odată ce incidentul de la spital ajunge viral și produce dezbateri TV și petiții online. Spectacolul aduce în prim-plan probleme majore. Este etica medicală mai presus de orice considerente? Cât mai contează valoarea unui specialist într-o lume care duce totul în derizoriu? Ce e mai important? Profesionalismul sau sexul, rasa ori genul? Cât de fragilă e limita dintre toleranță și intoleranță? AVERTISMENT: În spectacol sunt folosite efecte luminoase stroboscopice, care pot induce convulsii persoanelor bolnave de epilepsie.
Reguli
Recomandat: 14+
Locul activității
Sala Horia Lovinescu
BULEVARDUL MAGHERU, NR. 20, SECTOR 1, București, Municipiul București