Camuflare

Ce vei face

György Spiró 2h fără pauză Bărbat Áron Dimény Femeie Éva Imre Prieten Zsolt Bogdán Tată Róbert Kardos M. Fiu Gergő Biró regia Vlad Massaci scenografia Maria Miu muzică și sound design Vlaicu Golcea asistent de regie Orsolya Csengeri regia tehnică Enikő Albert Sinopsis Fragmente din dosarul de presă Starea de camuflare este surprinsă foarte bine de scenografia austeră și sugestivă a Mariei Miu, care prin pereții în unghiuri, de un gri întunecat, reușește să dea sentimentul de claustrare, de „întuneric, întunecare”, cu „trimitere la epoca nazistă”, pata de culoare fiind introdusă, cu subtilitate și eleganță, de costumele personajelor. Universul sonor creat de Vlaicu Golcea a completat de minune atmosfera. Rece, calculat, aproape inuman, cu o față impasibilă, încremenită – trăsături pe care interpretul Bărbatului, Dimény Áron, le surprinde cum nu se poate mai bine –, el realizează, în cele din urmă, grozăvenia hotărârii pe care a luat-o de unul singur. Dar este prea târziu să mai facă ceva. Așezat la măsuța plasată la mijloc de scenă, vorbește mult și intens, (aparent) indiferent, insensibil, nepăsător. În pledoaria-discurs, el subliniază persistența unui antisemitism latent, care, în anumite momente, se activează. Femeia este rănită de moarte de modul în care Bărbatul a găsit de cuviință să rezolve problema, „iar doi oameni care se iubesc sincer ajung să se deteste definitiv într-o oră și jumătate”. Sensibilitatea ei, chinul sufletesc, imposibilitatea de acceptare a situației capătă, în interpretarea Évei Imre, o profunzime abisală. Este puternic marcată de situația fără ieșire, iar acest lucru este reflectat nu doar de chipul ei, ci de corpul întreg, contorsionat de durere, dar mai cu seamă de ochi, ce din iubitori primesc o căutătură oțeloasă, ucigătoare. Un Tată – Kardos M.Róbert într-un rol de mică întindere, dar autentic în trăire și reflecții profunde – și Fiul lui – Biró Gergö, care în doar câteva replici reușește să spulbere orice idee luminoasă, optimistă – îl însoțesc pe Bărbatul revenit în casa aflată acum în paragină, care mai păstrează intactă doar încăperea de la început. Și din care, fără sfială, cei doi cară tot ce se mai poate. Aflat la prima colaborare cu trupa Teatrului Maghiar din Cluj, regizorul Vlad Massaci a reușit un spectacol așa cum și-a dorit, conform declarației lui din caietul-program: spectatorul să plece „îngîndurat”, nu să „scape de angoase”, ci să se confrunte cu ele. Iar actorii i-au urmat gândul în cele mai mici amănunte, cu finețea și talentul de care dau dovadă, nezmintit. Eugenia SARVARI: Despre persistența unui antisemitism latent - Camuflare de Spiró György la Teatrul Maghiar din Cluj Un decor auster (Maria Miu), cenușiu, parcimonios, cu intrări cvasi-mascate. O masă și un ceas în fundal. Senzația de claustrare. Minimalism. Cei doi soți discută aprins vreo jumătate de oră. Planează sabia lui Damocles. Bărbatul e evreu (Dimény Áron). Fiica lor e semi-evreică și va fi în pericol. Ea (Imre Éva) nu e speriată, copleșită de pasiunea ei pentru soț, pe care l-a introdus în cercul ei de prieteni. El e circumspect, știind că „nebunia e trăsătura umanității”, că „am avut încredere în poporul meu, dar au dat legi împotriva noastră”. Frazarea lui Dimény, cu voce joasă, denotă o înfrângere, o spaimă compulsivă. Are curajul să apară „gol în fața tribunalului istoriei”? Alexandru Jurcan: Camuflarea și direcția urii, Tribuna • Nr. 570 • 1-15 iunie 2026 În Bărbatul, Dimény Áron este o prezență controlată, cu o interiorizare atent dozată. Jocul său mizează pe o permanentă reținere, ceea ce face ca momentele de luciditate și fisuri emoționale să capete intensități aparte. Imre Éva este Femeia, rol de soție construit stratificat, amestec de vulnerabilitate, forță și fermitate. Interpretarea evidențiază dinamica interioară complexă, de la furie