Teatru
Amadeus
- Potrivit pentru
- Adulți, Seniori, Copii
- Vârstă
- De la 14 ani
- Instituție
- Teatrul C. I. Nottara
- Durată
- 3 h 15 min
Ce vei face
Ce este geniul? Și ce este mediocritatea? Cum alege Dumnezeu să-și împartă harul? Există dreptate în artă? Există vreun sens al existenței? O poveste despre frumusețea absolută a muzicii, despre manifestarea divinului în om, despre libertate și singurătate, Amadeus este, în esență, și o interogație despre condiția și limitele ființei umane. Una dintre cele mai importante piese ale secolului 20, Amadeus a lui Peter Shaffer transformă rivalitatea dintre cei doi compozitori, Antonio Salieri și Wolfgang Amadeus Mozart, într-o confesiune despre talent, credință și (ne)dreptatea de a nu fi ales. În Viena secolului al XVIII-lea, compozitorul Salieri, acum bătrân și singur, își revizitează trecutul. În ultimele ore de viață, rescrie povestea unei existențe în care singurul scop a fost să reducă la tăcere „flautul lui Dumnezeu”. Și întreaga Vienă a lui Josef al II-lea încape în câteva cutii... Privită prin ochii lui Salieri, istoria relației lui cu Mozart devine o interogație asupra propriilor limite și, la infinit, ia forma unei întrebări care l-a torturat toată viața: „Cum este posibil ca sclipirea divină să se manifeste într-o ființă atât de vulgară?” Povestea vieții și a morții lui Mozart, pusă în scenă de un bătrân chinuit de propria mediocritate, aflat în luptă deschisă cu Dumnezeu, reaprinde iar și iar luminile unui candelabru închis într-o cutie de lemn. Drama lui Salieri se ridică mult deasupra invidiei, el se simte trădat de însăși ordinea lumii în care a crezut. Dacă Dumnezeu i-a dăruit unui copil obraznic un talent pe care el nu-l va putea avea niciodată, atunci ce valoare mai au credința, efortul și sacrificiul? Într-o Vienă infatuată și superficială, singurul care înțelege frumusețea absolută a muzicii lui Mozart este chiar omul care îl urăște de moarte.
Reguli
Recomandat: 14+
Locul activității
Sala Horia Lovinescu
BULEVARDUL MAGHERU, NR. 20, SECTOR 1, București, Municipiul București