Sari la conținut

Sursa foto

Poziția pe hartă e aproximativă.

Teatru

Aer

Potrivit pentru
Adulți, Seniori

Ce vei face

Pornind de la fapte reale, spectacolul Aer începe cu întâlnirea dintre Dora și Persefona, în anul 1924, într-un spital dedicat femeilor. Motivul închiderii? Cele două nu se încadrează „normelor morale” impuse de epocă. Prin ochii unor cercetătoare din zilele noastre, spectacolul spune povestea prieteniei care se naște între Dora și Persefona. O poveste dulce-amară, de multe ori comică, a două femei care nu s-au putut încadra în idealurile feminine. „Aer invită spectatorii la povestea prieteniei strânse dintre Dora și Persefona. Este povestea a două femei care se salvează reciproc prin puterea imaginației, a ludicului și, mai ales, prin grija pe care fiecare i-o poartă celeilalte. Totodată, Aer este și o rememorare a istoriei, de care avem mare nevoie, pentru a evita să o repetăm.” – Leta Popescu, regizoare spectacol. * Spectacolul conține teme sensibile legate de sănătatea mintală, identitate de gen, represiunile sociale din secolul XX, precum și imagini simbolice cu conotație sexuală. „Aer privește ultimul secol, dar se întâmplă acum. Azi. În aceste zile. În aceste săptămâni. În acest context istoric.” „…o imagine în mișcare despre felul cum au evoluat mentalitățile pe fondul luptei pentru drepturile femeii în secolul 20, în timp ce în fața noastră se desfășoară concret viața a două femei care timp de 50 de ani au trăit închise, fără să știe ce se întâmplă dincolo de pereții spitalului-închisoare. Pe acest fundal, excelent construit la nivel vizual, cu planuri care se intersectează, se suprapun, cu inserții documentare, Nicoleta Hâncu și Corina Moise – Persefona și Dora – construiesc două personaje, puternice, pline de nuanțe, de lumini și umbre, două ființe care se caută și caută adevăruri pe care le intuiesc la nivel emoțional și pe care le salvează doar această prietenie, ce se construiește în ora de curățenie în care se întâlnesc și pot vorbi despre ele însele. Cu timiditate, cu sinceritate apoi, cu teamă, cu neînțelegere, iar în cele din urmă ajungând la o acceptare a sorții…”

Locul activității

Teatrul Metropolis – Sala Mică

Str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, București